Nanismul hipofizar canin: rase, cauze și testare ADN

Ce este nanismul hipofizar canin?

Nanismul hipofizar canin este o tulburare hormonală ereditară în care hipofiza nu reușește să producă suficient hormon de creștere (GH), ceea ce duce la creștere întârziată, păstrarea blănii de cățel și o serie de probleme secundare de sănătate. Este una dintre cele mai frecvente forme de nanism întâlnite la câini și este fundamental diferită de acondroplazia (nanismul cu membre scurte asociat raselor precum Teckel, Corgi și Basset Hound). În nanismul hipofizar, scheletul și membrele sunt proporționale, dar câinele rămâne de dimensiunea unui cățel toată viața.

Afecțiunea provine dintr-o insuficiență de dezvoltare a hipofizei. Fără suficient GH, ficatul nu poate produce suficient factor de creștere asemănător insulinei 1 (IGF-1), și aproape fiecare sistem corporal care depinde de creșterea normală este afectat. Puii cu nanism hipofizar par de obicei normali la naștere, dar până la vârsta de 2-3 luni sunt vizibil mai mici decât frații lor de cuib, dezvoltă o blană moale, lățoasă, de cățel, pe care nu o năpârlesc niciodată, și prezintă adesea alopecie bilaterală pe măsură ce îmbătrânesc.

Rase frecvent afectate

Nanismul hipofizar a fost raportat la zeci de rase, dar anumite populații poartă mutația cu frecvențe mai mari:

• Ciobănescul German – cea mai afectată rasă la nivel mondial, inițial identificată într-o linie germană în anii 1940
• Câinele Karelian de Urs – o rasă nordică de vânătoare mică la care mutația este răspândită
• Saarloos Wolfdog – o rasă olandeză hibrid lup-câine
• Czechoslovakian Wolfdog – o rasă de lucru derivată din Ciobănești Germani și lupi
• Mastiff Tibetan – confirmat în populații de cercetare
• Câini de tip Spitz – raportați sporadic, inclusiv la Laika Kareliană și Russo-Europeană

Cazuri izolate au fost documentate și la câinii metiși și în linii înrudite cu Ciobănescul German.

Cauza genetică: mutațiile LHX3 și GHRH-R

Două mutații genetice distincte cauzează nanismul hipofizar, în funcție de rasă:

1. Mutația genei LHX3 (c.545G>A) – o singură schimbare de bază în gena factorului de transcripție 3 LIM homeobox. Această mutație perturbă dezvoltarea hipofizară și este forma cea mai studiată, identificată la Ciobăneștii Germani, Czechoslovakian Wolfdog, Saarloos Wolfdog și Mastiff Tibetan.
2. Mutația genei receptorului GHRH (GHRHR) (c.264G>A) – o altă mutație care afectează receptorul hormonului de eliberare a hormonului de creștere. Este forma principală întâlnită la Câinii Karelieni de Urs și a fost raportată și la anumite rase mici de tip Spitz.

Ambele mutații se moștenesc după un model autozomal recesiv, ceea ce înseamnă că un pui trebuie să moștenească două copii (câte una de la fiecare părinte) pentru a dezvolta boala. Purtătorii (o singură copie) sunt clinic normali, dar pot transmite gena descendenților.

Cum se testează nanismul hipofizar

Diagnosticul combină de obicei testarea genetică cu evaluarea hormonală și clinică:

• Test ADN (definitiv) – O simplă probă de sânge sau un tampon bucal trimis la un laborator precum Universitatea din California, Davis (care oferă comercial testul LHX3 pentru mai multe rase) sau Universitatea din Helsinki (concentrată istoric pe Câinii Karelieni de Urs). Rezultatele sunt returnate ca Clear / Carrier / Affected (Neafectat / Purtător / Afectat). Acest test identifică boala înainte de apariția simptomelor și este standardul de aur pentru deciziile de reproducere.
• Nivelul seric de IGF-1 – Câinii afectați au un nivel foarte scăzut al factorului de creștere asemănător insulinei 1, adesea sub 50 ng/mL. Acesta este un marker puternic de screening, dar nu este definitiv de unul singur.
• Testul de stimulare a hormonului de creștere – Măsoară eliberarea de GH hipofizar după administrarea unui agent stimulant (cum ar fi clonidina sau GHRH). Câinii afectați prezintă un răspuns plat.
• Imagistica diagnostică – RMN-ul sau CT-ul cerebral pot confirma o hipofiză anormal de mică sau chistică.
• Istoricul clinic și familial – Rasa, comparația cu dimensiunea cuibului, retenția blănii și alopecia indică toate diagnosticul.

Trăind cu și gestionarea câinilor afectați

Nu există un leac pentru nanismul hipofizar, dar gestionarea pe tot parcursul vieții poate prelungi calitatea vieții. Protocoalele includ de obicei:

• Hormon de creștere porcin (GH porcin) sau GH canin recombinant – administrat pentru a înlocui hormonul lipsă
• Levotiroxină – pentru hipotiroidismul care se dezvoltă aproape întotdeauna
• Sterilizarea – previne reproducerea accidentală a câinilor afectați sau purtători
• Protecție solară și îngrijirea pielii – pielea subțire, alopecică se arde ușor și este predispusă la infecții
• Monitorizare frecventă a funcției renale, a glicemiei și a nivelurilor tiroidiene

Fără tratament, majoritatea câinilor afectați trăiesc doar 3-5 ani din cauza insuficienței renale sau a disfuncției imunitare. Cu îngrijire veterinară constantă, unii trăiesc considerabil mai mult, deși rar o durată de viață canină normală completă.

Practici responsabile de reproducere

Deoarece ambele forme de nanism hipofizar canin sunt autozomal recesive, testarea ADN a efectivului de reproducție este cel mai eficient instrument de prevenire. Crescătorii ar trebui:

• Să testeze toți potențialii câini de reproducție printr-un laborator acreditat
• Să evite împerecherile Afectat × Afectat sau Afectat × Purtător
• Ideal, să evite împerecherile Purtător × Purtător, sau doar când sunt asociate cu o analiză extinsă a pedigree-ului și o monitorizare a sănătății
• Să împărtășească rezultatele deschis cu cumpărătorii de căței și în bazele de date ale cluburilor de rasă

Acest singur pas a redus dramatic frecvența mutației LHX3 în populații bine monitorizate precum Saarloos Wolfdog și Czechoslovakian Wolfdog și rămâne piatra de temelie a prevenirii la orice rasă în care mutația a fost identificată.

Notă legată de sănătatea rasei Shiba Inu

Shiba Inu nu poartă mutațiile de nanism LHX3 sau GHRHR, iar nanismul hipofizar nu este considerat o preocupare a rasei. Modelul lor de creștere, dimensiunea mică la maturitate și screening-ul sanitar bine documentat recomandat de clubul parental (OFA pentru șolduri, patele și examenul ocular ACVO prin CHIC) nu sunt legate de această afecțiune.